marți, 12 aprilie 2011

Gimnastica romaneasca – un sport care nu dezamageste

           Felicit echipele de gimnastica si antrenorii care au reusit la Campionatul European de la Berlin o performanta uimitoare: trei medalii de aur, doua de argint si una de bronz. Cuplul de antrenori Bellu – Bitang isi reconfirma valoarea, demonstrand ca sunt maestri in meseria lor. Participam si noi cu sufletul la gura atunci cand concureaza alaturi de mari nume din istoria gimnasticii si ne fac sa ne simtim mandri ca suntem romani. 
          Este trist ca Televiziunea Nationala nu apreciaza cum se cuvine acest sport si-l marginalizeaza transmitandu-l pe un post secundar. Asta ne aminteste de fervoarea cu care sunt transmise meciurile de fotbal la care echipa nostra participa doar ca sa piarda si sa se scuze in final ,,Am jucat bine, dar n-am avut noroc”. Nimic mai stupid, poate doar jocul lor. Ar trebui sa-si recunoasca neputinta (atat jucatorii cat si antrenorii) si sa ofere din bugetul lor sportivilor vitregiti de conditiile elementare pe care le presupune antrenamentul. Jos palaria pentru cei care se sacrifica pentru a face performanta, pentru a-si indeplini un vis, ridicandu-ne si pe noi atunci cand imnul Romaniei rasuna in competitii. Pe chipul lor se citeste bucuria, emotia, pasiunea, munca, modestia. Sunt atribute care-i motiveaza sa munceasca in orice conditii, sa se autodepaseasca. Performante au obtinut si echipele de scrima, atletism, haltere, judo dar sunt prea putin aratate si promovate. Mediatizate sunt iesirile nocturne ale fotbalistilor, distractia in cluburi si afisatul cu diverse bombe sexy.
          Ma inclin cu respect in fata adevaratilor sportivi si le multumesc pentru bucuria pe care ne-o transmit noua, privitorilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentezi...?!