Maeştrii Silvio Danailov, preşedintele Uniunii Şahului European, şi Gary Kasparov vor ca şahul să fie introdus în programa şcolară a ţărilor care fac parte din Uniunea Europeană. Cei doi si-au sustinut proiectul la întâlnirea din 21 martie, la Bruxelles, cu Androulla Vassiliou, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism, Sport, Media şi Tineret. Ramane de vazut daca va fi acceptat.
Va ofer cateva consideratii privitoare la acest minunat sport al mintii si las la latitudinea fiecaruia sa aprecieze daca merita sau nu sa fie studiat in scoala.
Jocul de şah reprezintă prin excelenţă unul dintre domeniile a căror cunoaştere totală pare imposibilă. Numărul practic infinit de mutări (s-a calculat că numărul mutărilor posibile pe tabla de şah îl depăşeşte pe cel al atomilor din Univers) şi variante posibile poate să stârnească un veritabil sentiment de curiozitate (celor care se aventurează în acest imens labirint, aparent fără ieşire).
Șahul este pentru unii indivizi doar un mijloc plăcut și util de petrecere a timpului liber, având, ce mult, o acțiune tonică asupra psihicului prin senzația de calm, de liniște, de relaxare activă. La nivel de performanță, însă, șahul competițional devine o dispută conflictuală în doi, în care adversarul trebuie să suporte o suprasolicitare psihică extrem de dură ,, trebuie să gândesti tot timpul, îți dai seama că traiești. Ești mereu solicitat, provocat, amenințat” – Larry Evans.
Fiind un sport intelectual, șahul antrenează gândirea, inteligența și solicită o serie de calități psihice, a căror dezvoltare la un grad superior permite o mai bună însușire a teoriei și practicii șahiste, o mai rapidă și eficientă rezolvare a problemelor puse de adversar. Necesitatea unei autocunoașteri și autoanțelegeri profunde care să permită aprecierea autocritică a jocului propriu, a greșelilor și neajunsurilor în scopul îndreptării lor, a perfecționării calitătilor și a creării unui constant și permanent tonus psihic (echilibru emotiv, încredere și calm, luciditate, profunzime și suplete în gândire etc) este evidentă. Premizele psihologice ale talentului șahist sunt: capacitate de gândire sintetică, atenție distributivă și un raționament logic și expresiv. Acestea sunt, de fapt, caracteristici generale ale inteligenței, necesare în sah, dar nu suficiente. Altă calitate absolut necesară este curajul; este vorba de un curaj la nivel psihic. În timpul partiei, jucatorul are impresia că se afla în război, înconjurat de primejdii și amenințări. Această impresie este doar vagă într-o partidă amicală, dar devine foarte puternică intr-un conscurs important. Cei fricoși nu rezistă. Un bun jucator de șah trebuie să se comporte ca un comandant de armată curajos pe campul de luptă.
Pentru obținerea performanței este nevoie ca jucătorul să aibă o condiție fizică bună, un sistem nervos echilibrat, o capacitate de rezistență la factorii perturbatori. Într-o luptă dură și prelungită, șahistul trebuie să aibă condiție fizică foarte bună pentru a avea suficiente resurse necesare unei lupte de peste cinci ore. Șahistii mai putin pregatiți fizic vor da semen de oboseală tot mai acentuată, care spre sfârșit vor influența negativ rezultatul. Sănătatea fizică se imbunatățește prin practicarea exercitiilor fizice sau a unor sporturi individuale.
Obiectivele pregătirii intelectuale urmăresc educarea, dezvoltarea, ameliorarea sau perfecționarea fiecăreia din următoarele calități: atenție și vigilență; gândire reflexivă și operatorie; gândirea anticipativă; memorie; evaluare; puterea de concentrare a atenției; volumul atenției; vigilența în așteptare și urmărire; luciditatea în situații critice; spiritul de observație; sinteza rapidă a situațiilor; întelegearea stării de spirit a adversarilor; autoevaluarea obiectivă a capacitatilor și comportamentelor proprii, gândire pozitivă.
Jocul de şah influenţează nu numai funcţiile intelectuale ci şi caracterul omului în ansamblul său. Psiho logii au relevat: „Şahul nu este doar o confruntare a forţelor spirituale, el reprezintă şi o luptă intelectuală între diferitele caractere.” Şahul promovează poziţia realistă, obiectivă faţă de partener şi faţă de sine însuşi. Partida de şah decurge în condiţiile unei critici neexprimate. Fiecare parte se străduieşte să descopere greşeli în acţiunea adversarului şi să le exploateze. Pierderea este urmarea inevitabilă a unei greşeli proprii. A atribui cuiva vina pentru propria înfrângere, reprezintă un non-sens. De aceea, eşecurile propun în mod obiectiv o analiză proprie critică şi devin prin urmare un mijloc al propriei educaţii.
Cunoaşterea perfectă a regulilor jocului de şah şi a punctelor de reper din labirintul variantelor, îndrăzneala şi calculul exact formează împreună tocmai acel miraculos fir conducător spre victorie în partida de şah. Izvorul tuturor acestora îl constituie ÎNVĂŢAREA !
Copilul este lăsat să observe, să deducă, să calculeze, ceea ce îi va permite să-şi dezvolte inteligenţa, să şi-o amplifice, incită gândirea lui, îi limpezeşte mintea şi-i bucură inima. Va fi fericit când va găsi soluţia înaintea coechipierului său.
Caracterul atractiv, distractiv al jocului de şah îi oferă copilului posibilitatea de a-şi pune în valoare şi de a evidenţia propriile capacităţi, favorizând interacţiunea tuturor factorilor psihici ce contribuie şi influenţează activitatea de cunoaştere, dezvoltarea curiozităţii şi dorinţei de a dezlega tainele acestuia.
Optionalul ales este un bun pretext pentru elevi de a le imprima o solicitare constructivă şi în acelaşi timp dinamică. El oferă o plăcută şi deconectantă „căutare” de soluţii în rezolvarea unor situaţii problematice prin cultivarea perseverenţei, încrederii în sine şi a voinţei.
,,Șahul este un mod de viață, o lume închistată în 64 de pătrățele, o fascinație ireală” – Larry Evans
...
).jpg)
Postări
